SÁNIE, sănii, s. f. 1. Vehicul cu tracțiune animală sau autopropulsat, având în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier cu ajutorul cărora se deplasează prin alunecare pe zăpadă sau pe gheață. 2. Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a mașinii, a sculei prelucrătoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a sánie (sắnii), s. f. – Vehicul de zăpadă. Sl. (bg., sb., slov., rus.) sani (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 325; Conev 70), pol. sanie, cf. ngr. σάνια (Meyer, Neugr. St., II, 56), alb. saje, mag. szán. – Der. săniuș (var. săniiș), s. n. (loc alunecos, de sanie; sport cu sania); săniat, s. n. (Trans., sportul cu sania).Sursa: Dicționarul etimologic român
sánie f. (bg. sanĭa, rut. sániĭ, sîrb. dial. ceh. sanje, sîrb. nsl. rus. sani, pol. sanie; ung. szan; ngr. sania). Un fel de trăsură care are niște tălpĭ în loc de roate și care alunecă pe zăpadă saŭ pe gheață fiind trasă de caĭ, boĭ, renĭ saŭ de cînĭ și de oamenĭ cînd e maĭ mică.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sánie (-ni-e) s. f., art. sánia (-ni-a), g.-d. art. sániei; pl. sắnii, art. sắniile (-ni-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sanie f. trăsură fără roate ce se târăște pe zăpadă sau pe ghiață. [Bulg. SANIIE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SÁNIE, sănii, s. f. 1. Vehicul cu tracțiune animală sau autopropulsat, având în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier cu ajutorul cărora se deplasează prin alunecare pe zăpadă sau pe gheață. 2. Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a mașinii, a sculei prelucrătoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
sănie - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul sănia