PLASÁ vb. I. tr. 1. A repartiza pe cineva într-un loc anumit, într-un post. ♦ refl. A se situa pe o anumită poziție. 2. A investi (un capital) într-o întreprindere (rentabilă). ♦ A vinde mărfuri. ♦ A spune ceva la timp, la locul potrivit. 3. A trimite mingea într-un loc anumit sau la un anumit jucător. [P.i. -sez. / < fr. placer].
Sursa: Dicționar de neologisme
PLASÁ vb. I. tr. 1. a repartiza pe cineva într-un loc anumit, într-un post. 2. a investi (un capital) într-o întreprindere. ◊ a vinde mărfuri. ◊ a spune ceva la timp, la locul potrivit. 3. (sport) a trimite mingea într-un loc anumit sau la un anumit jucător. II. refl. a se situa pe o anumită poziție. (< fr. placer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită plasà v. 1. a procura un post: a plasa un servitor; 2. a vinde: a plasa mărfuri; 3. a da cu dobândă: a plasa bani (= fr. placer).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a plasá (plaséz, plasát), vb. – A așeza într-un anumit loc. Fr. placer. – Der. plasament, s. n., din fr. placement; deplasa, vb., din fr. déplacer; deplasat, adj. (înv., în afara locului, inoportun); plasator, s. m. (persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol).Sursa: Dicționarul etimologic român PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
PLÁSĂ1, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ◊ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PLÁSĂ2, plese, s. f. (Reg.) Fel de mâncare ce se servește la masă. – Din ngr. plási.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a plásă, pláse, plăși, plése, s.f. (înv. și reg.) 1. fel, gen, soi, categorie, clasă. 2. fel de mâncare (servit la masă). 3. latură (a unei figuri geometrice).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
plásă (pláse), s. f. – 1. Împletitură pentru vînat. – 2. Împletitură de pescuit. – 3. (Înv.) Limbă de cuțit. – 4. Rețea, gratii. – 5. Diviziune administrativă, subprefectură. – 6. (Rar) Tip, clasă. – Mr. plase „clasă”. Sl. plasa „bandă, fîșie” (Cihac, II, 261; Conev 41). – Der. plăsele, s. f. pl. (mîner) se zice mai ales despre mînere de sabie, formate din două părți de metal sau de lemn între care este așezată lama (sing. plăsea, var. prăsea, este rar); plăsela, vb. (a pune plăsele). Odobescu folosește pe plăsele cu sensul de „șild, siguranță la gura cheii”, dar e exemplu unic.Sursa: Dicționarul etimologic român plasă, plase s. f. păcăleală.Sursa: Dicționar de argou al limbii române plásă f., pl. e (vsl. plasa, rețea plasă, zonă, regiune: sîrb. plasa, sloĭ; rut. polósa, rus. -sá, regiune). Rețea, împletitură de sfoară pe care o poartă pin [!] apă doĭ oamenĭ ca să prindă pește. (Sînt și plase de prins păsărĭ și feare [!], precum și plase de sîrmă de făcut cotețe de păsărĭ saŭ gardurĭ. V. năvod, voloc). Subdiviziune administrativă a unuĭ județ la șes (V. plaĭ). Lamă de metal (Vechĭ). Plăsea (Vechĭ): cuțite cu plase de cerb. Talpă la sania țărănească (Sud). De plasa luĭ (Trans.), de felu luĭ, din natura luĭ. V. plașcă 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
plásă, -e, s.f. – Veche împărțire administrată; subprefectură. – Din sl. plasa „bandă, fâșie„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
plásă1 (împletitură, împărțire administrativă) s. f., g.-d. art. plásei; pl. pláseSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită plásă2 (fel de mâncare) (reg.) s. f., g.-d. art. plései; pl. pléseSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită plasă f. împletitură de sfoară spre a prinde pești și păsări. [Poate identică cu vorba următoare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
plasă f. 1. întindere de gard: 2. subdiviziunea unui județ în șes: România vechie avea 372 plăși administrate odinioară de câte un subprefect și în prezent de câte un administrator. [Slav. PLASA, țară].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PLÁSĂ2, plese, s. f. (Reg.) Fel de mâncare (ce se servește la masă). – Din ngr. plási.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PLÁSĂ2, plese, s. f. (Reg.) Fel de mâncare ce se servește la masă. – Din ngr. plási.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a plásă, pláse, plăși, plése, s.f. (înv. și reg.) 1. fel, gen, soi, categorie, clasă. 2. fel de mâncare (servit la masă). 3. latură (a unei figuri geometrice).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
plasă, plase s. f. păcăleală.Sursa: Dicționar de argou al limbii române plásă f., pl. e (vsl. plasa, rețea plasă, zonă, regiune: sîrb. plasa, sloĭ; rut. polósa, rus. -sá, regiune). Rețea, împletitură de sfoară pe care o poartă pin [!] apă doĭ oamenĭ ca să prindă pește. (Sînt și plase de prins păsărĭ și feare [!], precum și plase de sîrmă de făcut cotețe de păsărĭ saŭ gardurĭ. V. năvod, voloc). Subdiviziune administrativă a unuĭ județ la șes (V. plaĭ). Lamă de metal (Vechĭ). Plăsea (Vechĭ): cuțite cu plase de cerb. Talpă la sania țărănească (Sud). De plasa luĭ (Trans.), de felu luĭ, din natura luĭ. V. plașcă 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
PLÁSĂ1, plase, s. f. I. 1. împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ♦ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așază în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și evidențiază marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a României; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PLÁSĂ1, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ◊ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a plásă (pláse), s. f. – 1. Împletitură pentru vînat. – 2. Împletitură de pescuit. – 3. (Înv.) Limbă de cuțit. – 4. Rețea, gratii. – 5. Diviziune administrativă, subprefectură. – 6. (Rar) Tip, clasă. – Mr. plase „clasă”. Sl. plasa „bandă, fîșie” (Cihac, II, 261; Conev 41). – Der. plăsele, s. f. pl. (mîner) se zice mai ales despre mînere de sabie, formate din două părți de metal sau de lemn între care este așezată lama (sing. plăsea, var. prăsea, este rar); plăsela, vb. (a pune plăsele). Odobescu folosește pe plăsele cu sensul de „șild, siguranță la gura cheii”, dar e exemplu unic.Sursa: Dicționarul etimologic român plásă, -e, s.f. – Veche împărțire administrată; subprefectură. – Din sl. plasa „bandă, fâșie„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
plásă1 (împletitură, împărțire administrativă) s. f., g.-d. art. plásei; pl. pláseSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
plásă2 (fel de mâncare) (reg.) s. f., g.-d. art. plései; pl. pléseSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită plasă f. împletitură de sfoară spre a prinde pești și păsări. [Poate identică cu vorba următoare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
plasă f. 1. întindere de gard: 2. subdiviziunea unui județ în șes: România vechie avea 372 plăși administrate odinioară de câte un subprefect și în prezent de câte un administrator. [Slav. PLASA, țară].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PLÁSĂ2, plese, s. f. (Reg.) Fel de mâncare (ce se servește la masă). – Din ngr. plási.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PLÁSĂ2, plese, s. f. (Reg.) Fel de mâncare ce se servește la masă. – Din ngr. plási.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a plásă, pláse, plăși, plése, s.f. (înv. și reg.) 1. fel, gen, soi, categorie, clasă. 2. fel de mâncare (servit la masă). 3. latură (a unei figuri geometrice).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
plasă, plase s. f. păcăleală.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
plásă f., pl. e (vsl. plasa, rețea plasă, zonă, regiune: sîrb. plasa, sloĭ; rut. polósa, rus. -sá, regiune). Rețea, împletitură de sfoară pe care o poartă pin [!] apă doĭ oamenĭ ca să prindă pește. (Sînt și plase de prins păsărĭ și feare [!], precum și plase de sîrmă de făcut cotețe de păsărĭ saŭ gardurĭ. V. năvod, voloc). Subdiviziune administrativă a unuĭ județ la șes (V. plaĭ). Lamă de metal (Vechĭ). Plăsea (Vechĭ): cuțite cu plase de cerb. Talpă la sania țărănească (Sud). De plasa luĭ (Trans.), de felu luĭ, din natura luĭ. V. plașcă 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
PLÁSĂ1, plase, s. f. I. 1. împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ♦ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așază în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și evidențiază marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a României; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PLÁSĂ1, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ◊ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a plásă (pláse), s. f. – 1. Împletitură pentru vînat. – 2. Împletitură de pescuit. – 3. (Înv.) Limbă de cuțit. – 4. Rețea, gratii. – 5. Diviziune administrativă, subprefectură. – 6. (Rar) Tip, clasă. – Mr. plase „clasă”. Sl. plasa „bandă, fîșie” (Cihac, II, 261; Conev 41). – Der. plăsele, s. f. pl. (mîner) se zice mai ales despre mînere de sabie, formate din două părți de metal sau de lemn între care este așezată lama (sing. plăsea, var. prăsea, este rar); plăsela, vb. (a pune plăsele). Odobescu folosește pe plăsele cu sensul de „șild, siguranță la gura cheii”, dar e exemplu unic.Sursa: Dicționarul etimologic român plásă, -e, s.f. – Veche împărțire administrată; subprefectură. – Din sl. plasa „bandă, fâșie„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
plásă1 (împletitură, împărțire administrativă) s. f., g.-d. art. plásei; pl. pláseSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită plásă2 (fel de mâncare) (reg.) s. f., g.-d. art. plései; pl. pléseSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
plasă f. împletitură de sfoară spre a prinde pești și păsări. [Poate identică cu vorba următoare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
plasă f. 1. întindere de gard: 2. subdiviziunea unui județ în șes: România vechie avea 372 plăși administrate odinioară de câte un subprefect și în prezent de câte un administrator. [Slav. PLASA, țară].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PLÁSĂ2, plese, s. f. (Reg.) Fel de mâncare (ce se servește la masă). – Din ngr. plási.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PLÁSĂ1, plase, s. f. I. 1. împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ♦ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așază în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și evidențiază marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a României; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) plăsá, plăséz, vb. I (înv.) a bate din palme.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
plăsá (-séz, -át), vb. – A aplauda. Lat. plausus, probabil prin intermediul unei forme verbale *plausāre (Drăganu, Trnasilvania, XLIII, 157; Pușcariu, Dacor., I, 411; REW 6587; Rosetti, I, 67). Der. din sb. plesati „a dansa” ‹ sl. plęsati (Tiktin; Candrea) nu e probabilă; în acest caz, Coresi nu putea scrie: să plăsem cu mîinile. Sec. XVII, înv.Sursa: Dicționarul etimologic român