Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele clasa:

CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc în clasamentul unei clase, la un concurs etc. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CLASÁ vb. I. tr. 1. a aranja, a ordona (pe clase, pe categorii); a grupa într-o ordine oarecare. ◊ a categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate. 2. (jur.) a înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure, care să îndreptățească continuarea investigațiilor. II. refl. a obține un anumit loc într-un clasament. (< fr. classer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CLASÁ vb. I. tr. 1. A aranja, a ordona, a rândui (pe clase, pe categorii etc.); a grupa, a ordona ceva într-o ordine oarecare. ♦ A categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate. ♦ refl. A obține un anumit loc într-un clasament, la o întrecere etc. 2. (Jur.) A înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure care să îndreptățească continuarea investigațiilor. [< fr. classer, cf. it. classare].
Sursa: Dicționar de neologisme

clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

clasà v. 1. a distribui în clase; 2. a pune într’o ordine oarecare; 3. a indica clasa căreia aparține un lucru.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CLÁSĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene care au însușiri comune. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Unitate organizatorică de bază în sistemul învățământului, compusă dintr-un număr de elevi care au aceeași vârstă, o pregătire școlară egală și învață împreună în cursul unui an pe baza aceleiași programe de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă, cuprinzând pe toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, care se acordă unui salariat potrivit funcției avute. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CLÁSĂ s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, ființe cu însușiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente având anumite însușiri comune care satisfac o condiție sau un criteriu dat. 2. ~ socială = grup mare de oameni, istoricește constituit, cărora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, același loc în sistemul producției sociale, același raport față de mijloacele de producție, același rol în organizarea muncii , același mod de obținere a părții de care dispun din bogăția societății, o psihologie și o conștiință socială proprie. 3. categorie sistematică a regnului animal sau vegetal, între încrengătură și ordin. 4. fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. 5. unitate de bază în învățământ, cuprinzând elevi de aceeași vârstă și cu același nivel de pregătire, cărora urmează să li se predea aceleași materii. ◊ sală în care se țin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite după valoare, după merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioară, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CLÁSĂ s.f. I. (Fil.) Clasă socială = grup mare de oameni care se deosebește de alte grupuri după locul pe care-l ocupă într-un anumit sistem de producție socială, după raportul față de mijloacele de producție, după rolul îndeplinit în organizarea socială a muncii, după felul în care obțin partea de care dispun din bogăția societății și după mărimea acestei părți. II. 1. Fiecare dintre subîmpărțirile și despărțiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de învățământ care cuprinde elevi cu același nivel de cunoștințe, cărora urmează să li se predea aceleași materii. 2. Sală în care se țin cursurile pentru un grup de elevi cu același nivel de cunoștințe. 3. Oră de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].
Sursa: Dicționar de neologisme

clásă (cláse), s. f. – Grup de obiecte, ființe, elemente etc. care au însușiri comune. Fr. classe.Der. (din fr.) clasa, vb.; clasic, adj.; clasicism, s. n.; clasifica, vb.; clasificator, s. m.; clasificație, s. f.; declasa, vb.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CLÁSĂ (‹ fr.) s. f. 1. grup de obiecte, fenomene sau de ființe cu însușiri comune care satisfac o condiție sau un criteriu dat. V. gen. 2. (SOCIOL.) C. socială = ansamblu de persoane și grupuri ocupând aceeași poziție socio-economico-culturală (nivel de viață, interese economice, comunitate de cultură etc.) pe scara ierarhică a societății (c. conducătoare, c. de mijloc, c. muncitoare, c. țărănească). 3. Colectiv de elevi, de obicei de aceeași vîrstă și cu aceeași pregătire, care învață în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățămînt; sală în care au loc lecțiile cu un astfel de colectiv. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă, care cuprinde elevii unui profesor, indiferent de anul de studiu în care se află aceștia. 4. (BIOL.) Categorie sistematică de organisme subordonată încrengăturii cuprinde mai multe ordine. 5. (MAT.) C. de echivalență = mulțimea elementelor unei mulțimi date ce sînt într-o relație de echivalență cu un element precizat al mulțimii date. ◊ C. de resturi modulo p = mulțimea numerelor naturale care împărțite la p dau același rest. ◊ C. a sistemului zecimal de numerație = fiecare dintre grupele de cîte trei cifre considerate de la dreapta la stînga, ale numerelor întregi cu mai multe cifre (prima este numită clasa unităților, a doua este clasa miilor, a treia este clasa milioanelor etc.). 6. (TEHN.) C. de izolație = noțiune ce caracterizează materialele izolante, stabilind temperatura maximă pînă la care acesta rezistă. ◊ C. de precizie = a) diviziune a unui sistem de toleranțe standardizat, caracterizat prin mărimea abaterilor-limită admisibile față de dimensiunea nominală a unei piese; b) mărime caracteristică pentru precizia unui instrument de măsură, egală cu eroarea maximă exprimată în procente din întreaga scară de măsură. 7. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. după gradul de confort. 8. Rang, grad, categorie, stabilite după valoare, după merit. ◊ C. de sol = unitate taxonomică superioară în pedologie, înglobînd tipurile de sol cu același orizont diagnostic (ex. molisoluri, spodosoluri etc.). ◊ C. spectrală = grupare de stele ale căror spectre se aseamănă, stabilită prin compararea intensității unor perechi de linii spectrale de absorbție a hidrogenului. Există 11 c.s. (W, O, B ș.a.). Sin. tip spectral.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*clásă f., pl. e (fr. classe, lat. classis, trupă convocată, clasă de cetățenĭ, flotă, d. călare, a chema. V. calende). Ordinea în care așezĭ persoanele saŭ lucrurile după condițiunea lor: clasa de sus, de jos a societățiĭ. Rang, impotanță: savant de prima clasă. Rang, despărțitură, diviziune: clasa mamiferelor. Contingent militar: clasa anuluĭ 1872. Serie de elevĭ supt [!] acelașĭ profesor: clasă turbulentă. Sala în care staŭ eleviĭ: mă duc în clasă. A avea clasă, a trebui să te ducĭ în clasă la ora cuvenită (ca elev orĭ ca profesor): azĭ stau acasă, că n´am clasă. A ținea clasă, a ținea, a face lecțiune cu eleviĭ. A se ținea clasă, a se ținea lecțiune: Dumînica [!] nu se ține clasă. – În Mold. și clas n., pl. urĭ (rus. klass). V. categorie, ordin, orta, tagmă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

clásă s. f., g.-d. art. clásei; pl. cláse
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

clasă f. 1. ordine după care se rânduiesc, se distribue persoanele sau lucrurile; 2. rang stabilit între oameni prin neegalitatea condițiunilor: clasele societății; 3. rang atribuit după importanță, merit, confortabil: secretar de clasa doua, vagon de clasa treia; 4. în științele naturale: subdiviziunea unei reuniri de ordine; 5. diviziuni între cari se repartizează școlarii: clasă de 30 de elevi; 6. școlarii de aceeaș clasă și sala unde se adună.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CLÁSĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene cu însușiri comune care satisfac un criteriu. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Colectiv de elevi, de obicei de aceeași vârstă și cu aceeași pregătire, care învață împreună în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă care cuprinde toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, stabilite valoric. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)