MIM I. s. n. scurtă comedie populară antică, alcătuită din scene comice simple. II. s. m. actor care interpreta un mim (I); (astăzi) actor de pantomimă. (< fr. mime, lat. mimus, gr. mimos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MIM s.n. Scurtă comedie populară antică, alcătuită din scene comice simple, grosolane, cu glume vulgare, al căror subiect era luat din viața de toate zilele. [Pl. -uri. / cf. fr. mime, it. mimo, lat. mimus < gr. mimeomai – imit].
Sursa: Dicționar de neologisme
MIM s.m. Actor care interpreta un mim; actor de pantomimă. [Cf. fr. mime, it., lat. mimus < gr. mimeomai – imit].
Sursa: Dicționar de neologisme
*mim n., pl. urĭ și m. (lat. mîmus, d. vgr. mimos, d. miméo, imitez [!]). La Grecĭ și Romanĭ, un fel de poezie populară în care autoru imita caracterele și moravurile. (Și la Dos. V. S. Noe, 4: Din mică vîrstă în mimurĭ, ce să zice îngînăcĭunĭ de șeganiĭ, crescut). S. m. Actor care juca în asemenea comediĭ (ca Decimu Laberiŭ și Publiliŭ Siru). Actor care joacă în pantomime. Om care imitează în glumă mișcările saŭ vorbele altuĭa.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mim1 (actor) s. m., pl. mimiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mim2 (comedie) (înv.) s. n., pl. mímuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
mim m. 1. comedie cu gesturi la Romani; 2. actor care juca în aceste piese; 3. cel ce imitează apucăturile altuia.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MIM I. s. n. scurtă comedie populară antică, alcătuită din scene comice simple. II. s. m. actor care interpreta un mim (I); (astăzi) actor de pantomimă. (< fr. mime, lat. mimus, gr. mimos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MIM s.n. Scurtă comedie populară antică, alcătuită din scene comice simple, grosolane, cu glume vulgare, al căror subiect era luat din viața de toate zilele. [Pl. -uri. / cf. fr. mime, it. mimo, lat. mimus < gr. mimeomai – imit].
Sursa: Dicționar de neologisme
MIM s.m. Actor care interpreta un mim; actor de pantomimă. [Cf. fr. mime, it., lat. mimus < gr. mimeomai – imit].
Sursa: Dicționar de neologisme
*mim n., pl. urĭ și m. (lat. mîmus, d. vgr. mimos, d. miméo, imitez [!]). La Grecĭ și Romanĭ, un fel de poezie populară în care autoru imita caracterele și moravurile. (Și la Dos. V. S. Noe, 4: Din mică vîrstă în mimurĭ, ce să zice îngînăcĭunĭ de șeganiĭ, crescut). S. m. Actor care juca în asemenea comediĭ (ca Decimu Laberiŭ și Publiliŭ Siru). Actor care joacă în pantomime. Om care imitează în glumă mișcările saŭ vorbele altuĭa.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mim1 (actor) s. m., pl. mimiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mim2 (comedie) (înv.) s. n., pl. mímuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mim m. 1. comedie cu gesturi la Romani; 2. actor care juca în aceste piese; 3. cel ce imitează apucăturile altuia.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)