MIA, miele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) miálă s. f.] – Lat. agnella.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
miá (-ále), s. f. – Mioară. – Mr. ńaua, istr. miǫ. Lat. agnella (Pușcariu 1056; Capidan, REB, I, 217), cf. it. agnella. Mială, s. f. (mioară; brîu de miel) este o simplă variantă, formată după pl. miale.Sursa: Dicționarul etimologic român mía1 (pop.) [pron. mĭa] s. f., art. miáua, g.-d. art. miélei; pl. miéle, art. miéleleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mía2 (a ~/a o ~) v. míelea (al ~/al o ~)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mía3 (a + num. + ~) v. míilea (al + num. + ~)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mi-a pr. + vb. aux. (mi-a luat)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) mía, V. mielea.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) mia, V. mie 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mĭa f., pl. mĭele (f. mĭel, ca purcea, vițea d. purcel, vițel; lat. agnĕlla. V. mioară). Munt. Oaĭe în primele lunĭ de la naștere.
Sursa: Dicționaru limbii românești
MIA, miele, s. f. (Pop.) 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) miálă s. f.] – Lat. agnella.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
mia - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul mie
mia - Pronume, Genitiv-Dativ, plural, feminin - pentru cuvantul miilea
mia - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, feminin - pentru cuvantul miilea
mia - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, feminin - pentru cuvantul miilea
mia - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul miilea
