HA interj. 1. Exclamație care exprimă: surprindere; mulțumire; satisfacție (răutăcioasă). 2. (Fam.) Poftim? ce? cum? ♦ Nu-i așa? n-am dreptate? 3. (Repetat) Cuvânt care imită râsul în hohote. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ha interj. – 1. Exprimă surpriza. – 2. Imită rîsul. – 3. Subliniază o interogație. Creație spontană. Se folosește și în var. aha (sensul 1), hî (sensul 2), ho (sensurile 1 și 2), oho (sensul 1), hai (sensul 3); cf. hei, hohot. Sensul 2 impune adesea repetiția.Sursa: Dicționarul etimologic român
ha (METR.), simbol pentru hectar.Sursa: Dicționar enciclopedic ha, interj. care (ca și hă și hi) arată rîsu: Ha! ha! ha! Ce comedie! – Altă interj. care arată întrebarea și care există și supt [!] forma haĭ saŭ aĭ. Nu țĭ-am spus eŭ? Ha? V. și haĭ 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ha/ha-há interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ha ! int. arată o surprindere, mirare sau o întrebare: zici c’ai scăpat, ha?
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HA interj. 1. Exclamație care exprimă: surprindere; mulțumire; satisfacție (răutăcioasă). 2. (Fam.) Poftim? ce? cum? ♦ Nu-i așa? n-am dreptate? 3. (Repetat) Cuvânt care imită râsul în hohote. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
HĂ interj. 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forțat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmație. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hă, interj. care arată rîsu, maĭ ales ironic: Hă! Hă! Hă! V. ha și hî.
Sursa: Dicționaru limbii românești
hă/hă-hắ (pop.) interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită HĂ interj. (Pop.) 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forțat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmație. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)