HI1 interj. Strigăt cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a HI2 interj. v. hă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
hi interj. – Servește la mînat caii. – Var. hăi, hîi. Mr. i. Creație expresivă, cf. hai. Pușcariu 772 și Pascu, I, 104 o consideră imper. al lat. ire.Sursa: Dicționarul etimologic român hi interj. (adol. – pronunțată „hai”) bună!, salut!Sursa: Dicționar de argou al limbii române hi, interj. de mînat calu ( ca și de): hi, calule!
Sursa: Dicționaru limbii românești
hi verb, V. sînt.
Sursa: Dicționaru limbii românești
*hi-, V. chi-.
Sursa: Dicționaru limbii românești
hi1 interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită hi2 (literă grecească) s. m., pl. hi; c, CSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită hi ! int. cu care căruțașii fac să meargă caii: hi, calule, hi !
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HI1 interj. Strigăt cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) HI2 interj. v. hă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) HÎ interj. v. hă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hî, interj. care arată un rîs înfundat. V. ha și hă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
HÎ interj. v. hă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)