GRANÍTA s. f. suc de fructe care se servește cu bucăți de gheață. (< it. granita)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
GRÁNIȚĂ, granițe, s. f. Limită care desparte două state; frontieră, hotar, limită teritorială. ◊ Peste (sau dincolo de) graniță = în străinătate. ♦ P. gener. Fig. Limită, margine. – Din bg., scr. granica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
grániță (gránițe), s. f. – Frontieră, hotar. – Mr. graniță. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) granica (Miklosich, Slaw. Elem., 18; Miklosich, Lexicon, 142; cf. Gáldi, Dict., 177). – Der. grănicer, s. m. (paznic de frontieră); grăniceresc, adj. (propriu grănicerilor).Sursa: Dicționarul etimologic român grániță f., pl. e (vsl. sîrb. bg. gránica, rus. pol. granica, d. vsl. granĭ, cap, unghĭ, hotar; ung. gránic, germ. grenze). Frontieră, hotar de țară. – Maĭ vechĭ (după rut.) și hr- (N. Cost. 2, 98).
Sursa: Dicționaru limbii românești
grániță s. f., g.-d. art. grániței; pl. gránițeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită graniță f. hotarul unei țări. [Slav. GRANIȚA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GRÁNIȚĂ, granițe, s. f. Limită care desparte două state; frontieră, hotar, limită teritorială. ◊ Peste (sau dincolo de) graniță = în străinătate. ♦ P. gener. Fig. Limită, margine. – Din bg., sb. granica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)