Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele supin:

SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



SUPÍN s.n. (Gram.) Mod nepredicativ care denumește acțiunea verbală, având aceeași formă cu participiul, dar precedat de prepoziție. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. supinum, fr. supin].
Sursa: Dicționar de neologisme

SUPÍN s. n. mod verbal nepersonal precedat de prepoziția de sau la, care exprimă acțiunea într-un chip general, abstract, însă ca un deziderat. (< lat. supinum, fr. supin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

supín s. n., pl. supíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

supin n. Gram. forma verbului echivalentă cu un substantiv verbal.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

*supín n., pl. e (lat. supinum). Gram. O formă verbală scoasa din participiu trecut și cu înț. de substantiv verbal ca și infinitivu în -re, precum: dusu și întorsu saŭ ducerea și întoarcerea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin acea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SUPÍN s.n. (Gram.) Mod nepredicativ care denumește acțiunea verbală, având aceeași formă cu participiul, dar precedat de prepoziție. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. supinum, fr. supin].
Sursa: Dicționar de neologisme

SUPÍN s. n. mod verbal nepersonal precedat de prepoziția de sau la, care exprimă acțiunea într-un chip general, abstract, însă ca un deziderat. (< lat. supinum, fr. supin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

supín s. n., pl. supíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

supin n. Gram. forma verbului echivalentă cu un substantiv verbal.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

*supín n., pl. e (lat. supinum). Gram. O formă verbală scoasa din participiu trecut și cu înț. de substantiv verbal ca și infinitivu în -re, precum: dusu și întorsu saŭ ducerea și întoarcerea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin acea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)