CĂCI conj. (Introduce propoziții explicative) Pentru că, deoarece, fiindcă. Eu îi cunosc căci am trăit cu ei. – Că + ce.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cắci conj. – 1. De ce (introduce prop. exclamative sau interogative). – 2. Pentru că, deoarece, fiindcă (introduce prop. explicative). – Mr. cățe, căți, megl. kǫți. Compunere din că și ce, înv. căce. Sensul 1, vechi, corespunde mai curînd sensului primitiv al compunerii, cf. derept ce. În Munt. se pronunță uneori cîci, de unde provine bg. gače „ca și cum”.Sursa: Dicționarul etimologic român
CĂCI conj. 1. (Introduce propoziții explicative) Pentru că, deoarece, fiindcă. Eu îi cunosc pre boierii noștri, căci am trăit cu dânșii (NEGRUZZI). 2. (Rar) De ce nu! cum! Căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună! (CREANGĂ). – Din că + ce.Sursa: Dicționarul limbii române moderne cắcĭ, vechĭ cắce. ĭar azĭ, în vorbă, că conj. (lat. quod quĭd). Arată: 1) cauza: Nu te amesteca în tărîță, că te mănîncă porciĭ (Prov.). 2) L. V. = „fiind-că, pentru că”: nu căcĭ nu vrea, ci căcĭ nu poate. Și pentru căcĭ, cum se aude și azĭ. 3) L. V. = că (relativ): fură pîrîțĭ căce sînt creștinĭ (Dos.). Numaĭ căcĭ, numaĭ că, afară de faptu că. 4) Adv. „De ce”: Căce (saŭ că ce?) ațĭ îngropat? (Dos.). Pentru căcĭ, de ce? – Azĭ (exclamativ) = „ah, cum”: Of, căcĭ nu maĭ tace, căcĭ n´am banĭ! (Munt.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
căci conjcț.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită căci conj. exprimă: 1. motivul unei afirmațiuni; 2. o întrebare, de ce: căci băiatul mi l’ai pedepsit ? PANN; 3. întrebare unită cu o dorință: căci nu-mi ajută D-zeu ? [Vechiu rom. căce — lat. QUOD QUID].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CĂCI conj. (Introduce propoziții explicative) Pentru că, deoarece, fiindcă. Eu îi cunosc căci am trăit cu ei. – Că + ce.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
câci s.n. (înv., reg.) lădița din partea dinapoi a unei bărci, în care se țineau uneltele; chichiță, chilnar.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
cấci, adv. – Îndată ce: „Câci l-o prins, în lanț l-o pus” (Țiplea 1906: 420); „Este-o ușă de rogoz, câci pui mâna, pică jos” (Bârlea 1924 I: 86). „Forma literară în limba din Maramureș e necunoscută” (Țiplea 1906). – Probabil din cât (< lat. quantus + lat. quotus și cata), contaminat cu căci.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
Forme flexionare:
caci - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul căca
caci - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul căca