crútă f., pl. e (cp. cu cutră, [ca crod-codru orĭ crov-covru]. Munt. vest (Univ. 3 Dec. 1924, 1, 5). Om nevolnic, imbecil.
Sursa: Dicționaru limbii românești
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
cruțá (-ț, -át), vb. – 1. A economisi, a cheltui puțin. – 2. A trata cu menajament, a nu obosi, a nu abuza. – 3. A proteja, a ocroti. – 4. A ierta, a scuti. – 5. (Înv.) A se supune, a respecta. – 6. A evita. Origine incertă. Se consideră în general că reprezintă un lat. *curtiāre „a tăia”, fie direct (Pușcariu 420; Pușcariu, Lat. ti, 43; Philippide, II, 639; REW 2419; DAR; Pușcariu, Lr., 264) fie prin intermediul alb. kurtseń (Cihac, II, 716; Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Densusianu, Hlr., 352; Philippide, Principii, 140). Această der. este greu de susținut, căci sensurile 3-5, care sînt la fel de vechi ca celelalte, nu se pot explica pe baza ideii de „scurt”. Credem că este vorba de același cuvînt ocroti „a proteja, a sprijini”, din sl. okrotiti; mai bine zis că trebuie pornit de la sl. krotiti „a atenua, a calma”, chiar dacă fonetismul nu este clar. După Lexiconul de la Buda, din lat. *cruciāre „a încrucișa”; cuvînt autohton, după Miklosich, Slaw. Elem., 10; din lat. *curatiāre, după Crețu, 351.Sursa: Dicționarul etimologic român cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúțăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cruțà v. 1. a trata cu blândețe, cu moderațiune: cruță pe cei învinși; 2. a scuti de: cruță-mi această osteneală; 3. a economisi, a păstra sănătatea: cruță-te, cruță-ți vorbele. [Cf. albanez KRUȚENĬ, a cruța].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)