CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CÍVIC, -Ă adj. propriu cetățeanului; cetățenesc. ◊ (fig.) patriotic. (< fr. civique, lat. civicus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CÍVIC, -Ă adj. Propriu cetățeanului; cetățenesc. ♦ (Fig.) Patriotic. [< lat. civicus, cf. fr. civique].
Sursa: Dicționar de neologisme
*cívic, -ă adj. (lat. civicus). Cetățenesc: virtuțĭ civice. Drepturĭ civice, pe care legea le dă cetățenilor. Coroană civică, cunună de frunze de stejar pe care Romaniĭ o dădeaŭ celuĭ ce salvase în războĭ vĭața unuĭ cetățean roman.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cívic adj. m., pl. cívici; f. cívică, pl. cíviceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită civic a. cetățenesc: datorii, virtuți civice: coroană civică, cunună de stejar dată, la Romani, celui ce scăpa viața unui cetățean.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)