cilíc (cilícuri), s. n. – 1. Oțel. – 2. (Pl.) Bile ornamentale de oțel. – Var. celic. Mr. ciliche. Tc. çelik (Roesler 608; Cihac, 565; Meyer 442; Berneker 139; Lokotsch 408); cf. ngr. τσελίϰι, alb. tšel’ik, bg., sb. čelik.Sursa: Dicționarul etimologic român
cilíc n., pl. urĭ (turc. čelik, oțel). Oțel, maĭ ales cel întrebuințat la fabricarea butonilor ordinarĭ, a mărgelelor și a altor obiecte eftine [!]. Mărgea de oțel.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cilìc n. oțel prefăcut în bobite găurite ce servesc de podoabă. [Turc. ČELIK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
