Am găsit 19 definiții pentru cuvantul/cuvintele cina:

CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ciná (-éz, -át), vb. – A lua masa de seară. – Mr., megl., țin, istr. cir. Lat. cēnāre (Pușcariu 369; Candrea-Dens., 342; REW 1803; DAR); cf. it. cenare, prov., cat., sp. cenar, port. cear. Cf. cină.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cinà v. a mânca seara. [Lat. CENARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Cina m. 1. Roman celebru, de mai multe ori consul, partizan al lui Mariu, însângera Roma cu proscripțiunile sale și muri asasinat (84 a. Cr.); 2. descendent al lui Pompeiu, conspiră în contra lui August, care îl iertă (subiectul unei frumoase tragedii de Corneille).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ciná (-éz, -át), vb. – A lua masa de seară. – Mr., megl., țin, istr. cir. Lat. cēnāre (Pușcariu 369; Candrea-Dens., 342; REW 1803; DAR); cf. it. cenare, prov., cat., sp. cenar, port. cear. Cf. cină.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cinà v. a mânca seara. [Lat. CENARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Cina m. 1. Roman celebru, de mai multe ori consul, partizan al lui Mariu, însângera Roma cu proscripțiunile sale și muri asasinat (84 a. Cr.); 2. descendent al lui Pompeiu, conspiră în contra lui August, care îl iertă (subiectul unei frumoase tragedii de Corneille).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă – Lat. cena.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cínă (cíne), s. f. – Masă de seară. – Mr., megl. țină, istr. cirę. Lat. cēna (Pușcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea.Der. cinioară, s. f. (ceasul cinei), cf. prînzișor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 și DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CÍNĂ (lat. cena) Masa de seară; mîncare destinată pentru această masă. ♦ Cina cea de taină = masa de pe urmă a lui Hristos și a apostolilor săi, ajunul patimilor, în cursul căreia a instituit taina euharistiei. Sfînta Cină = (la protestanți) împărtășania cu pîine și vin.
Sursa: Dicționar enciclopedic

cínă f., pl. e (lat. cêna, ca plin, senin, lin d. plênus, serênus, lênis; it. pv. sp. cena, pg. cea. Cp. cu geană, pană, din gĕra, pĕnna, cu e scurt). Rar. Prînzu de seară: cina cea de taĭnă. V. masă și ojină.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cină f. mâncare sau masă de seară; cina Domnului cina lui Hristos cu apostolii în ajunul răstignirii; cina cea de taină, sfânta împărtășire sau cuminecătură. [Lat. CENA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă. ◊ Cina cea de taină = masă luată de Isus Hristos împreună cu apostolii Săi în seara de dinaintea răstignirii. – Lat. cena.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)