CHIRĂÍ, chírăi, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. (Despre greieri; la pers. 3) A țârâi. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete specifice speciei. 2. (Despre oameni) A striga, a țipa; a geme; a plânge. – Formație onomatopeică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a chírăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. d. chir-chir, cum fac curcile, puiĭ de găină, vrăbiile cînd fac a ploaĭe ș. a. Cp. cu cherlăĭ, chĭorăĭ, țîrîĭ ș. a.). Olt. A striga ca curcile, ca puiĭ de găină, ca vrăbiile ș. a. Fig. Țip, strig (de durere).
Sursa: Dicționaru limbii românești
chirăí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 chírăie, imperf. 3 sg. chirăiá; conj. prez. 3 să chírăieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chirăì v. a cânta (vorbind de vrăbii și de greieri).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CHIRĂÍ, chírăi, vb. IV. Intranz. (Pop. și fam.) 1. (Despre greieri; la pers. 3) A țârâi. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete specifice speciei. 2. (Despre oameni) A striga, a țipa; a geme; a plânge. – Formație onomatopeică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)