ȘVAB1, șvabi, s. m. Numele a două insecte din ordinul ortopterelor, care trăiesc în locuri întunecoase și se hrănesc cu resturi alimentare: a) insectă lată, moale, de culoare neagră-cafenie, care miroase urât; libarcă, gândac-de-bucătărie, gândac-negru (Blatta orientalis); b) insectă mică, de culoare galbenă-roșcată (Phyllodromia germanica). – Din ucr. švab, germ. Schwabe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȘVAB2, -Ă, șvabi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume generic dat coloniștilor germani, francezi, italieni, spanioli și bulgari așezați succesiv în unele regiuni din Banat și Transilvania, prin sec. XVIII; persoană care face parte dintre urmașii acestor coloniști. 2. Adj. Care aparține șvabilor2 (1), privitor la șvabi2. – Din germ. Schwabe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
șvab (-bi), s. m. – 1. German originar din Suabia, colonizat în Trans. și Banat în sec. XVIII. – 2. Gîndac (Blatta germanica). – 3. Insectă (Periplaneta orientalis). Sl. švabinŭ „din Suabia”. – Der. șvăboiacă, s. f. (femeie originară din Suabia); șvăbesc, adj. (propriu șvabilor).Sursa: Dicționarul etimologic român șvab1 (insectă) s. m., pl. șvabiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șvab2 (persoană) adj. m., s. m., pl. șvabi; adj. f., s. f. șvábă, pl. șvábeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șvab m. Zool. libarcă. [Nemț. SCHWABE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘVAB1, șvabi, s. m. Numele a două insecte din ordinul ortopterelor, care trăiesc în locuri întunecoase și se hrănesc cu resturi alimentare: a) insectă lată, moale, de culoare neagră-cafenie, care miroase urât; libarcă, gândac-de-bucătărie, gândac- negru (Blatta orientalis); b) insectă mică, de culoare galbenă-roșcată (Phyllodromia germanica). – Din ucr. švab, germ. Schwabe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
ȘVAB2, -Ă, șvabi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume generic dat coloniștilor germani, francezi, italieni, spanioli și bulgari așezați succesiv în unele regiuni din Banat și Transilvania, în sec. XVIII; persoană care face parte dintre urmașii acestor coloniști. 2. Adj. Care aparține șvabilor2 (1), privitor la șvabi2.- Din germ. Schwabe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)