SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a suít s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
SUÍT s. n. 1. Faptul de a (se) sui; urcare, suire, suiș (1). 2. Acțiunea de a transporta un obiect într-un loc ridicat; urcat. – V. sui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) șuiț n. Zool. cățelu-pământului: șuițele scot capul la amiazi din găuri, ca să latre la soare OD. [Onomatopee după lătratul său ascuțit (cf. șuiet)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Forme flexionare:
suit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul sui
șuit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul șui