ȘTÍRE, știri, s. f. 1. Veste, informație; noutate. ◊ Expr. A ști de știrea (cuiva) sau a-i ști (cuiva de) știre = a avea vești despre cineva, a ști unde se află, ce face cineva. ♦ (Concr.) Document; sursă de informație. 2. Cunoaștere, cunoștință. ◊ Loc. adv. cu (sau fără) știrea cuiva = cu (sau fără) știința cuiva; p. ext. cu (sau fără) învoirea, încuviințarea cuiva. În știrea cuiva = în grija sau în paza cuiva. A da (cuiva) de știre = a vesti, a anunța. – V. ști.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ștíre f. (d. știŭ). Informațiune, veste: a sosit o știre. A nu maĭ ști de știrea cuĭva saŭ a unuĭ lucru (fam.), a nu maĭ ști unde-ĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ștíre s. f., g.-d. art. ștírii; (informații) pl. știriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită știre f. 1. acțiunea de a ști; 2. ceea ce se știe, ce șe află, informațiune, veste: a da de știre cuiva; 3. știință: cu știre, fără știre. [V. ști].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘTÍRE, (1) știri, s. f. 1. Veste (în presă, la radio etc.), informație scurtă despre un eveniment; noutate. ◊ Expr. A ști de știrea (cuiva) sau a-i ști (cuiva de) știre = a avea vești despre cineva, a ști unde se află, ce face cineva. ♦ (Concr.) Document; sursă de informație. 2. Cunoaștere, cunoștință. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știrea cuiva = cu (sau fără) știința cuiva; p. ext. cu (sau fără) învoirea, încuviințarea cuiva. În știrea cuiva = în grija sau în paza cuiva. Loc. vb. A da (cuiva) de știre = a vesti, a anunța. – V. ști.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
știre - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul ști
știre - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul știră
știre - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul știră
știre - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul știră