STIH, stihuri, s. n. 1. (Înv., pop. și poetic) Vers; p. ext. (la pl.) poezie. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cântare bisericească. – Din sl. stihŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a stih (stihuri), s. n. – 1. Vers. – 2. Verset. – 3. Poezie. – Mr. stih. Mgr. στίχος (Roesler 576; Murnu 53; cf. Vasmer, Gr., 137), cf. sl. stichŭ. – Der. stihoavnă, s. f. (cîntare bisericească la sfîrșitul vecerniei) din sl. stichovĭna; stihui, vb. (a compune versuri, a versifica); stihuitor, s. m. (versificator); stihiră, s. f. (cîntare la slujba de dimineață), din mgr. στιχηρόν; stihotvoreț, s. m. (înv., poet), din rus. stichotvorec.Sursa: Dicționarul etimologic român
stih (înv., pop.) s. n., pl. stíhuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită stih n. 1. vers (azi mai mult ironic): stihuri de dragoste; Beldiman vestind în stihuri de răsboiul inimic EM.; 2. verset din psalmi. [Gr. mod.].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
*stih n., pl. urĭ (ngr. și vgr. stihos, vers, d. vgr. stelho, merg în rînd; rus. stih. V. acro-, cata- și di-stih). Vechĭ. Vers (azĭ iron.). Verset din psalmĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
STIH, stihuri, s. n. 1. (înv., pop. și poetic) Vers; p. ext. (la pl.) poezie. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cântare bisericească. – Din sl. stihŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘTIH s.n. (Text.) Împunsătură cu acul sau cu un alt instrument. [< germ. Stich].
Sursa: Dicționar de neologisme
știh, ștíhuri, s.n. (înv.) baionetă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ȘTIH s. n. (text) împunsătură cu acul sau cu un alt instrument. (< germ. Stich)
Sursa: Marele dicționar de neologisme