STIC, sticuri, s. n. Orificiu de golire la furnalul de oțel Siemens-Martin.Sursa: Dicționarul limbii române moderne știc, ștícuri, s.n. (reg.) 1. băț. 2. băț bifurcat la un capăt cu care se zdrobesc strugurii pentru a obține mustul; mustuitor, ștircă. 3. (în forma: știci) prăjină cu care se conduce barca. 4. (în forma: stic) spetează la loitră.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
știc (-curi), s. n. – (Înv.) Baionetă. Germ. Stich, prin intermediul rus. štyk (Cihac, II, 393). – Pare dublet al lui stici, s. n. (prăjină).Sursa: Dicționarul etimologic român