zmîc interj. (rudă cu zmac, cu bg. smŭkvam, ĭaŭ, apuc, cu rut. pol. smyk, zmîc, și cu rom. zmuncesc). Zmac: copiiĭ zmîc la mere ! S. n., pl. urĭ. Mold. Sfîrlează cu resort pe care o fac băĭețiĭ și o aruncă în barba Jidanilor ca s´o încîlcească.
Sursa: Dicționaru limbii românești