tărî́ță f., pl. e (bg. trici, sîrb. trice, vsl. tricen, a. î.). Rămășiță de grîŭ saŭ de popușoĭ [!] după ce s´a cernut făina. A fi scump la tărîță și ĭeftin la făină, V. făină. Dacă te amestecĭ în tărîță, te mănîncă porciĭ, dacă te bagĭ într´o societate de oamenĭ inferiorĭ, veĭ regreta. – În vest se întrebuințează la pl. (tărîțe), în est numaĭ la sing. (tărîță). V. irmic.
Sursa: Dicționaru limbii românești