TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a trăgăná (trăgănéz, trăgănát), vb. – A lungi, a amîna, a tergiversa, a lucra încet. – Der. tărăgăna, t(ă)răgă(n)i, străgăni. Origine incertă. Se consideră der. din lat. *tragῑnāre (Pușcariu 1753; REW 8837; Rosetti, I, 58; Candrea), cf. it. straschinare, fr. traîner, sp., port. trajinar; trecerea lui gi › gă este analoagă cu mesteacăn, leagăn (Tiktin). În ciuda acestor coincidențe, explicația pare insuficientă; mai degrabă ar fi o der. internă, de la trage cu suf. expresiv -na, ca în alte cazuri clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). – Der. trăgăneală (var. străgăneală, tărăgăială, trăgănitură), s. f. (tergiversare, întîrziere); trăgănitor, adj. (lent, întîrziat, leneș); trăgănac, s. m. (plantă, Potentilla reptans).Sursa: Dicționarul etimologic român
trăgăná, vb. intranz. – 1. A cânta, a doini: „Mândră-i horea, săraca / Da’ nu-i cine-o trăgăna” (Calendar 1980: 51). 2. A adia, a bate: „Vântu trăgănară, / Merele ptícară” (Calendar 1980: t. 14). – Din trage „a cânta„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
trăgănà v. 1. a trage îndelung (în timp, în spațiu); 2. a face să dureze prea mult, a zăbovi cu amânări: l’am tot trăgănat cu promisiuni; 3. a merge încet: procesul s’a trăgănat mult timp; 4. a se târî cu anevoie: se trăgănează încet pe jos o jalnică grămadă AL. [Derivat din trage].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a trăgăná (trăgănéz, trăgănát), vb. – A lungi, a amîna, a tergiversa, a lucra încet. – Der. tărăgăna, t(ă)răgă(n)i, străgăni. Origine incertă. Se consideră der. din lat. *tragῑnāre (Pușcariu 1753; REW 8837; Rosetti, I, 58; Candrea), cf. it. straschinare, fr. traîner, sp., port. trajinar; trecerea lui gi › gă este analoagă cu mesteacăn, leagăn (Tiktin). În ciuda acestor coincidențe, explicația pare insuficientă; mai degrabă ar fi o der. internă, de la trage cu suf. expresiv -na, ca în alte cazuri clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). – Der. trăgăneală (var. străgăneală, tărăgăială, trăgănitură), s. f. (tergiversare, întîrziere); trăgănitor, adj. (lent, întîrziat, leneș); trăgănac, s. m. (plantă, Potentilla reptans).Sursa: Dicționarul etimologic român
trăgăná, vb. intranz. – 1. A cânta, a doini: „Mândră-i horea, săraca / Da’ nu-i cine-o trăgăna” (Calendar 1980: 51). 2. A adia, a bate: „Vântu trăgănară, / Merele ptícară” (Calendar 1980: t. 14). – Din trage „a cânta„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
trăgănà v. 1. a trage îndelung (în timp, în spațiu); 2. a face să dureze prea mult, a zăbovi cu amânări: l’am tot trăgănat cu promisiuni; 3. a merge încet: procesul s’a trăgănat mult timp; 4. a se târî cu anevoie: se trăgănează încet pe jos o jalnică grămadă AL. [Derivat din trage].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)