TRAC1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TRAC2 s. n. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) în momentul apariției lor în fața publicului. – Din fr. trac.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1) – Din lat. Thracus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TRAC s.n. Emoție de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului. [< fr. trac].
Sursa: Dicționar de neologisme
TRAC1 s. n. stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului, a unor examinatori. (< fr. trac)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
TRAC2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Tracia. II. adj. care aparținea tracilor; tracic. ◊ (s. f.) limbă indo-europeană, vorbită în antichitate, în Dacia și în Pen. Balcanică. (< lat. thracus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
trac1 interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
trac2 (emoție) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită trac3 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. traci; adj. f., s. f. trácă, pl. tráceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) *trac n., pl. urĭ (fr. pop. trac). Barb. Frică de a vorbi în public.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) *Trac, -ă s. Locuitor din Tracia. Adj. Tracic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) trac interj. V. tranc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
TRAC1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) TRAC2 s. n. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) în momentul apariției lor în fața publicului. – Din fr. trac.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)