ȘULÁR, șulare, s. n. Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [Pl. și: șularuri] – Cf. sl. šilo „sulă”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a șulár (-re), s. n. – Însăilare. – Var. șulai. Origine incertă, probabil de la sulă. După Scriban, din sl. silo „sulă”. În Munt. și Mold. de sud.Sursa: Dicționarul etimologic român
șulár (reg.) s. n., pl. șuláre/șuláruriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șular n. cusătură rară: șular de brăcinar. [Origini necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘULÁR, șulare, s. n. (Reg.) Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [Pl. și: șularuri] – Cf. sl. šilo „sulă”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘULÁR, șulare, s. n. Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [Pl. și: șularuri] – Cf. sl. šilo „sulă”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a șulár (-re), s. n. – Însăilare. – Var. șulai. Origine incertă, probabil de la sulă. După Scriban, din sl. silo „sulă”. În Munt. și Mold. de sud.Sursa: Dicționarul etimologic român
șulár (reg.) s. n., pl. șuláre/șuláruriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șular n. cusătură rară: șular de brăcinar. [Origini necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘULÁR, șulare, s. n. (Reg.) Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [Pl. și: șularuri] – Cf. sl. šilo „sulă”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)