RĂZÚȘ, răzușuri, s. n. 1. Unealtă cu care se rade ceea ce a rămas lipsit sau prins de ceva. 2. Daltă folosită în tâmplărie, dulgherie, rotărie etc., cu care se sapă în lemn. 3. Unealtă de plivit, formată dintr-un băț cu vârful de oțel. – Răzui + suf. -uș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a răzúș n., pl. e (d. raz 1. Cp. cu frecuș, picuș). Nord. Gin, daltă de scobit lemnu (Șez. 37, 43). Otic, lemnu cu care se răzuĭe plugu (GrS. 1937, 190). Raz, pîrghie (la moară). Scîndurică crestată care oprește zatca și împedecă [!] sulurile războĭuluĭ să se desfășoare cînd nu trebuĭe. V. strug.
Sursa: Dicționaru limbii românești
răzúș s. n., pl. răzúșuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită răzuș n. 1. sapă mică de lemn; 2. un fel de daltă de dulgher. [V. raz].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RĂZÚȘ, răzușuri, s. n. 1. Unealtă cu care se rade ceea ce a rămas lipsit sau prins de ceva. 2. Daltă folosită în tâmplărie, dulgherie, rotărie etc., cu care se sapă în lemn. 3. Unealtă de plivit, formată dintr-un băț cu vârful de oțel. – Răzui + suf. -uș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)