RUDÁR, rudari, s. m. Denumire dată, în țările românești, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a rudár2, rudáre, s.n. (reg.) 1. prăjină lungă de care atârna hainele la țară; culme, rudă. 2. covor, scoarță de perete.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
rudár (rudári), s. m. – 1. Țigan căutător de aur. – 2. Țigan nomad care lucra obiecte de lemn. Bg., sb. rudar, din ruda „minereu” (Cihac, II, 320; Conev 76). Probabil denumirea s-a menținut, după ce s-a schimbat meseria primitivă, datorită consonanței cu rudă „par”. – Der. rudăresc, adj. (țigănesc; grosolan); rudărie, s. f. (meseria de țigan rudar; zăcămînt, mină).Sursa: Dicționarul etimologic român rudár m. (sîrb. bg. rudar, miner, baĭaș, d. rúda, mineral. V. rudă 3). Vest. Țigan care lucrează obĭecte grosolane de lemn (albiĭ, lingurĭ, fuse) și care odinioară era și zlătar. – Fem. -ăreasă, pl. ese, și -riță, pl. e. – În est lingurar.
Sursa: Dicționaru limbii românești
rudár s. m., pl. rudáriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită rudar m. 1. țigan aurar; 2. țigan ce lucrează scule groase de lemn (albii, linguri, fuse). [Țigănește, rudar e sinonim cu aurar].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RUDÁR, rudari, s. m. Denumire dată, în Țările Române, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lefnn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)