PUTIN, Vladimir Vladimirovici (n. 1952), om politic rus. Președinte al Federației Ruse (2000-2008; din 2012). A lucrat în K.G.B. (1975-1991) și din (1998) în Serviciul Federal de Securitate. Prim-ministru (1999-2000; 2008-2012).Sursa: Dicționar enciclopedic PUȚÍN, -Ă, puțini, -e, adj., adv. I. Adj. 1. Care este în cantitate mică, un pic; care nu este de ajuns; insuficient. ◊ Expr. Puțin la minte = prostuț. Puțin la simțire = nesimțitor, insensibil ♦ (Substantivat, n.) Cantitate mică, număr mic din ceva. Puținul cât a scris. ◊ Expr. Puțin a lipsit (sau a rămas) să nu... sau puțin de nu era să... = era cât pe-aci să... era pe punctul de a... Pentru puțin! = formulă politicoasă de răspuns la o mulțumire. 2. De proporții, de dimensiuni mici, cu volum redus; mic; fig. neînsemnat. ◊ Puțin la trup = mic și firav. ♦ De intensitate mică; slab. 3. (Despre noțiuni de timp) De mică durată; scurt. ◊ Loc. adv. În puține zile = peste câteva zile. 4. (Cu valoare de numeral nehotărât) Puțini știu acest lucru. II. Adv. 1. În cantitate sau în măsură mică. ◊ Cel (sau pe) puțin = a) minimum; b) în orice caz, măcar, barem. Câtuș (sau cât) de puțin = nici în cea mai mică măsură; deloc, nicidecum. Nu mai puțin = de asemenea, deopotrivă. Pe (sau cu) puțin = ieftin. (Cu) puțin mai... = (cu) ceva mai... Merg puțin mai înaintea lui. Mai puțin de... = în număr sau în cantitate mai mică decât... (Puțin) câte puțin sau (câte) puțin-puțin = încetul cu încetul, pe rând. Mult-puțin = cât o fi, oricât. ♦ În oarecare măsură, întrucâtva. ♦ Cam, oarecum. Surâse puțin ironic. ♦ (Precedat de „cel mai”, servește la formarea superlativului relativ de inferioritate) Cel mai puțin reușit dintre tablourile expuse. 2. Pentru scurt timp, pentru un interval mic; câtva timp. ◊ Peste puțin = în curând, în scurt timp. De puțin = de scurt timp, de curând. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
puțín (puțină), adj. – Insuficient, redus. – Mr. p(u)țîn, psîn, megl. puțǫn, istr. puțin. Origine obscură. Provine fără îndoială din rădăcina expresivă *piț-, cf. puță, dar der. nu este clară. Cf. lat. med. pusinnu, pittinus „mic”, și toate cuvintele romanice care exprimă această idee și care în general sînt puțin clare. Pentru comparativul mai puțin, cf. sard. prus pagu ‹ plus paucum. În general se încearcă să se explice acest cuvînt în două feluri: pornind de la paucus, prin intermediul unui der. *paucinum (Cipariu, Gram., II, 347; Pascu, I, 150), sau pornind de la putus, prin intermediul lui *putinus (Meyer, IF, VI, 122; Candrea, Rom., XXXI, 314; Pușcariu 1418; Loewe 57; REW 6550). Der. puțintel (f. puțintea, puțintică), adj. (nițel), probabil formă disimilată a lui *puțincel (Pușcariu, Dacor., I, 326); puținătate (var. puținime, puțintime), s. f. (cantitate mică); împuțina, vb. (a reduce, a micșora).Sursa: Dicționarul etimologic român puțín, -ă adj. (cp. cu lat. *putinus orĭ *paucînus, d. paucus, puțin). În mică cantitate, nițel, o leacă, nu mult: puținĭ oamenĭ, banĭ; puțină apă, lume. Adv. A vorbit, a mîncat, a ploŭat puțin. S. n. fără pl. Cantitate mică: maĭ bun e puținu sigur de cît [!] multu nesigur. Cel puțin, măcar, minimum, în tot cazu: eraŭ cel puțin zece (în Munt. și pe puțin: era pe puțin o mie). Om puțin la minte, prost. Puțin la trup, scund, mic. Pe (saŭ cu) puțin, pe (saŭ cu) puținĭ banĭ orĭ pe puține foloase: a vinde, a te mulțumi pe (saŭ cu) puțin. – În nord puțun.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!puțín1 adj. pr. m., pl. puțíni; f. puțínă, pl. puțíne; g.-d. pl. m. și f. (numai antepus) puțínorSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită puțín2 adv. (muncește puțin)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită puțín3 s. n. (din puținul meu)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
puțin a. și adv. în mică cantitate: puțină apă, bea puțin; cel puțin, măcar. [Lat. *PUTINUS, mic, din PUTUS, copil (cf. it. piccino, mic, mărunt și copil mic)]. ║ n. număr mic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PUȚÍN, -Ă, puțini, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care este în cantitate mică, un pic; care nu este de ajuns; insuficient. ◊ Expr. Puțin la minte = prostuț. Puțin la simțire = nesimțitor, insensibil. ♦ (Substantivat, n.) Cantitate mică, număr mic din ceva. Puținul cât a scris. ◊ Expr. Puțin a lipsit (sau a rămas) să nu... sau puțin de nu era să... = era cât pe-aci să..., era pe punctul de a... Pentru puțin! = formulă politicoasă de răspuns la o mulțumire. 2. De proporții, de dimensiuni mici, cu volum redus; mic; fig. neînsemnat. ♦ Puțin la trup = mic și firav. ♦ De intensitate mică; slab. 3. (Despre noțiuni de timp) De mică durată; scurt. ◊ Loc. adv. în puține zile = peste câteva zile. 4. (Cu valoare de num. nehot.) Puțini știu acest lucru. II. Adv. 1. în cantitate sau în măsură mică. ◊ Cel (sau pe) puțin = a) minimum; b) în orice caz, măcar, barem. Câtuși (sau cât) de puțin = nici în cea mai mică măsură; deloc, nicidecum. Nu mai puțin = de asemenea, deopotrivă. Pe (sau cu) puțin = ieftin. (Cu) puțin mai... = (cu) ceva mai... Merg puțin mai înaintea lui. Mai puțin de... = în număr sau în cantitate mai mică decât... (Puțin) câte puțin sau (câte) puțin-puțin = încetul cu încetul, pe rând. Mult-puțin = cât o fi, oricât. ♦ În oarecare măsură, întrucâtva. ♦ Cam, oarecum. Surâse puțin ironic. ♦ (Precedat de „cel mai”, servește la formarea superlativului relativ de inferioritate) Cel mai puțin reușit dintre tablourile expuse. 2. Pentru scurt timp, pentm un interval mic; câtva timp. Peste puțin = în curând, în scurt timp. De puțin = de scurt timp, de curând. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)