PRIVÁ, privez, vb. I. Tranz. (Livr.) A împiedica pe cineva să se bucure de un avantaj, de un drept care i se cuvine, de ceva necesar. ♦ Refl. A renunța (de bunăvoie sau constrâns la ceva necesar) la un bun sau la un drept. – Din fr. priver, lat. privare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PRIVÁ vb. I. tr. A lipsi (pe cineva de ceva), a lua dreptul, putința (cuiva) de a beneficia de ceva. [< fr. priver, it., lat. privare].
Sursa: Dicționar de neologisme
PRIVÁ vb. tr., refl. a (se) lipsi de ceva necesar sau la care are dreptul; a renunța la ceva sau a împiedica pe cineva să beneficieze de ceva. (< fr. priver, lat. privare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
privá (privéz, privát), vb. – A (se) lipsi. Fr. priver. – Der. privat, adj., din fr. privé; privată, s. f., din fr. privé; privați(un)e, s. f., din fr. privation; privatist, s. m. (înv., Trans., persoană care-și face studiile în particular).Sursa: Dicționarul etimologic român privá (a ~) vb., ind. prez. 3 priveázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită privà v. a lua cuiva ce are, a-l lipsi de un folos.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PRIVÁ, privez, vb. I. Tranz. (Livr.) A împiedica pe cineva să se bucure de un avantaj, de un drept care i se cuvine, de ceva necesar. ♦ Refl. A renunța (de bunăvoie sau constrâns la ceva necesar) la un bun sau la un drept. – Din fr. priver, lat. privare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)