NĂDÚF (3), nădufuri, s. n. (Pop.) 1. Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, înecăciune; spec. astmă. 2. Căldură mare, înăbușitoare; caniculă, arșiță, zăpușeală. 3. Supărare, necaz, ciudă, mânie. [Var.: (reg.) năduh s. n.] – Din sl. *naduch..Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a nădúf (nădúfuri), s. n. – 1. Sufocare, greutate la respirat. – 2. Zăpușeală. – Var. (înv.) năduh. Sb. neduh, slov., rut. naduha (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 104; Conev 91; Vasmer, II, 209), cf. rus. nedug „suferință” și duh. – Der. (î)năduși, vb. (a transpira, a asuda; refl., a se sufoca); nădușeală, s. f. (sudoare, transpirație; asfixie); nădușitor, adj. (care te face să transpiri); nată, s. f. (Trans., înv., răceală, guturai), din mag. mátha ‹ slov. nadiha (Cihac, II, 517).Sursa: Dicționarul etimologic român
nădúf n., pl. urĭ (sîrb. neduh, vsl. *neduhŭ, năduh, astmă, d. duhŭ, duh. V. pre-, pro- și ză-duf, văz-duh). O presiune, atmosferă sufocantă, înăbușeală. Astmă (la caĭ) tecnafes. Enfizemă pulmonară.
Sursa: Dicționaru limbii românești
nădúf (pop.) s. n., (supărări) pl. nădúfuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită năduf n. 1. sufocare, asfixie din aer veninos; 2. astm: tuse cu năduf; 3. căldură excesivă; 4. Mold. (năduh) amar, necaz: zise plin de năduh CR. [Slovean NEDUH, astm].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NĂDÚF, (3) nădufuri, s. n. (Pop.) 1. Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, înecăciune; spec. astmă. 2. Căldură mare, înăbușitoare; caniculă, arșiță, zăpușeală. 3. Supărare, necaz, ciudă, mânie. [Var.: (reg.) nădúh s. n.] – Din sl. *naduch.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)