NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a NEGÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].
Sursa: Dicționar de neologisme
NEGÁ vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
negá (nég, negát), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj.Sursa: Dicționarul etimologic român negá (a ~) vb., ind. prez. 3 neágăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)