NABÁB, nababi, s. m. 1. Titlu purtat de ofițerii superiori ai sultanului sau de guvernatorii musulmani din Iran, Pakistan, India; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a NABÁB s.m. 1. (Ist.) Titlu dat odinioară în India guvernatorilor de provincii, căpeteniilor militare; prinț mahomedan din Orient. 2. Mare bogătaș. [< fr. nabab, cf. hind., ar. nawwâb].
Sursa: Dicționar de neologisme
NABÁB s. m. 1. titlu dat în trecut în India guvernatorilor de provincii și căpeteniilor militare. 2. om foarte bogat. (< fr. nabab)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
* nabáb m. (fr. sp. nabab, cuv. indian popularizat de A. Daudet în Le nabab [1877], d. arab. navvâb, pl. d. naĭib, substitut, locotenent. V. nalp). Titlu dat în India marilor ofițerĭ din dinastia Tamerlan și guvernatorilor de provinciĭ. Azĭ. Prinț indian musulman. Fam. Om bogat (Porecla luĭ Gheorghe Cantacuzino, fotu șef al Conservatorilor în România).
Sursa: Dicționaru limbii românești
nabáb s. m., pl. nabábiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită nabab m. 1. titlul principilor indieni; 2. om foarte bogat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NABÁB, nababi, s. m. 1. (În Evul Mediu, în India și în alte țări din Orient) Titlu purtat de guvernatorii regiunilor desprinse din Imperiul Marilor Moguli; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)