IRMILÍC, irmilici, s. m. Monedă turcească de argint, mai rar de aur, care a circulat și la noi (mai ales în Moldova), în prima jumătate a sec. XIX; icosar. – Din tc. irmilik.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a irmilíc (irmilíci), s. m. – Înv., monedă turcească de argint, care valora la început 20 de piaștri. – Megl. irmiloc. Tc. irmilik (Șeineanu, II, 228; Lokotsch 958), din tc. irmi „douăzeci”, cf. bg. irmilik. Este cuvînt identic cu icosar. Sec. XIX, înv.Sursa: Dicționarul etimologic român
irmilíc m. (turc. irmilik, d. irmi, doŭăzecĭ). O monetă [!] turcească de aur care valora în Moldova cît și icosaru (V. icosar). O horă care se cîntă pin [!] Moldova după masa de cununie și numită și mușama, și pin Muntenia nuneasca.
Sursa: Dicționaru limbii românești
irmilíc s. m., pl. irmilíciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită irmilic m. Mold. 1. veche monedă turcească echivalentă cu icosarul: paftale mici tot din irmilici POP.; 2. horă după masa de cununie. [Turc. IRMILIK, din irmi, douăzeci].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IRMILÍC, irmilici, s. m. Monedă turcească de argint, mai rar de aur, care a circulat și la noi (mai ales în Moldova), în prima jumătate a sec. XIX; icosar. – Din tc. irmilik.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)