HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta, a zădărî (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
hărățì v. Mold. 1. a tachina, a hărțui: avem dor de hărățit POP.; 2. a se hărțui: un tânăr se hărățește pe un sirep armăsar sur NEGR. [V. harță].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)