HULÍ, hulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A spune vorbe de ocară sau de batjocură la adresa cuiva, a ocărî pe cineva; p. ext. a vorbi de rău, a calomnia, a defăima. – Din sl. huliti.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hulésc, imperf. 3 sg. huleá; conj. prez. 3 să huleáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
hulì v. 1. a blestema: a huli cele sfinte; 2. a ocărî: el laudă străinul și neamul lui hulește AL.; 3. a calomnia: istoricii hulesc pe ambițiosul și barbarul său dușman BĂLC. [Slav. HULITI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HULÍ, hulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A spune vorbe de ocară sau de batjocură la adresa cuiva, a ocărî pe cineva; p. ext. a vorbi de rău, a calomnia, a defăima. – Din sl. huliti.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)