GĂITÁN, găitane, s. n. 1. Fir de metal sau șiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A merge găitan = (despre acțiuni, activități) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (înv.) împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din evul mediu. [Pr.: gă-i-. – Var.: găietán s. n.] – Din tc. gaytan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a găitán (găitáne), s. n. – Șiret, firet, galon. – Mr., megl. găitan. Tc. kaytan (Șeineanu, II, 176; Meyer 111; Lokotsch 644), cf. alb., bg. gaitan, sb. gajtan. Provine din ngr. γαïετανόν (Vasmer, Gr., 60). – Der. găităna (var. găităni), vb. (a împodobi cu găitane); găitănar, s. m. (negustor de găitane); găitănărie, s. f. (ceaprăzărie, pasmanterie); îngăităna, vb. (a face pasmanterie).Sursa: Dicționarul etimologic român
găitán n., pl. e și (Al.) urĭ (turc. ghaĭtan, kaĭtan, ngr. gaïtáni, d. lat. gaitanum, cingătoare, după numele orașului Gaeta, lat. Cajeta, în Italia; bg. rus. gaĭtán). Șnur lat, împletitură de fire supțirĭ [!] de ață (matasă [!], argint, aur) întrebuinșat ca ornament la uniforme saŭ la alt-ceva: o tunică roșie cu găitane negre, un pistol atîrnat de un găitan. Adv. Strună, fără dificultățĭ: treaba merge găitan. – În VR. 1926, 5, 216, găĭetan. V. bucmea, ciripie, sărad.
Sursa: Dicționaru limbii românești
găitán (înv.) (gă-i-) s. n., pl. găitáneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită găitan n. fire împletite din mătase, argint sau aur: un mintean negru cu găitane de fir OD. [Turc. GAITAN]. ║ adv. ca un găitan, drept înainte: trebile împărăției mergeau găitan POP.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GĂITÁN, găitane, s. n. 1. Fir de metal sau șiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A merge găitan = (despre acțiuni, activități) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (Înv.) Împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din Evul Mediu. [Pr.: gă-i-. – Var.: găietán s. n.] – Din tc. gaytan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)