GRANÍT, granituri, s. n. Rocă eruptivă foarte dură, granuloasă, întrebuințată la construcții. – Din fr. granite.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a GRANÍT s. n. rocă magmatică intruzivă, compactă, foarte dură, din șisturi cristaline de feldspat, cuarț și mică, pentru pavaje, ca material de construcții etc. (< fr. granit)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
GRANÍT s.n. Rocă eruptivă foarte dură, formată din șisturi cristaline de feldspat, cuarț, mică și hornblendă. [< fr. granit, cf. it. granito, germ. Granit].
Sursa: Dicționar de neologisme
*granít n., pl. urĭ (fr. granit, d. it. granito, d. grano, grăunte, adică „peatră [!] granuloasă”). Min. O rocă ignee foarte dură compusă din feldspat, mică și cŭarț. Fig. De granit, foarte tare, inflexibil: caracter de granit (une-orĭ și „fără milă”: inimă de granit).
Sursa: Dicționaru limbii românești
GRANIT, Ragnar Arthur (1900-1991), neurofiziolog suedez. Prof. univ. la Helsinki și Stockholm. Contribuții în domeniul proceselor chimice și fiziologice ale vederii. Lucrări privind reglarea mișcărilor de către sistemul nervos central. Inventator al retinogramei. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1967) împreună cu H. K. Hartline și G. Wald.Sursa: Dicționar enciclopedic granít s. n.; (varietăți) pl. graníturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită granit n. 1. piatră foarte tare compusă din feldspat, cvarț și mică; 2. fig. desbrăcați viața de haina-i de granit EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GRANÍT, (2) granituri, s. n. 1. Rocă eruptivă foarte dură, granuloasă, folosită în construcții. 2. Varietate dintr-o astfel de rocă. – Din fr. granite.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)