GRÁNIC, granice, s. n. 1. Bigă specială folosită pe șlepuri. 2. Troliu folosit în operațiile de foraj. – Din germ. Kranich.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a GRÁNIC s. n. macara pentru deplasarea unor greutăți pe verticală; troliu. (< germ. Kranich)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
GRÁNIC s.n. Macara folosită pentru deplasarea unor greutăți pe verticală; troliu. [< germ. Kranich].
Sursa: Dicționar de neologisme
*gránic, V. craĭnic 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
gránic s. n., pl. grániceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Granic m. rîu în Azia-Mică, victoria lui Alexandru cel Mare asupra lui Dariu în 334 a. Cr.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GRÁNIC, granice, s. n. 1. Bigă specială folosită pe șlepuri. 2. Troliu folosit în operațiile de foraj. – Din germ. Kranich.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
GRÁNIC, granice, s. n. 1. Bigă specială folosită pe șlepuri. 2. Troliu folosit în operațiile de foraj. – Din germ. Kranich.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a GRÁNIC s. n. macara pentru deplasarea unor greutăți pe verticală; troliu. (< germ. Kranich)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
GRÁNIC s.n. Macara folosită pentru deplasarea unor greutăți pe verticală; troliu. [< germ. Kranich].
Sursa: Dicționar de neologisme
*gránic, V. craĭnic 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
gránic s. n., pl. grániceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Granic m. rîu în Azia-Mică, victoria lui Alexandru cel Mare asupra lui Dariu în 334 a. Cr.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GRÁNIC, granice, s. n. 1. Bigă specială folosită pe șlepuri. 2. Troliu folosit în operațiile de foraj. – Din germ. Kranich.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)