fărămițà v. a face mici fărăme.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
fărămíță f., pl. e. Fărîmă foarte mică: o fărămiță de pîne [!]. – Și sf-.
Sursa: Dicționaru limbii românești
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)