FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda, a se fuduli cu... ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa, a se făloși. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fălí (fălésc, fălít), vb. – (Banat) A fi lipsit de. Sb. faliti, din it. fallire. – Der. fălincă, s. f. (greșeală, eroare), din sb. falinka.Sursa: Dicționarul etimologic român
*fălí1 (a preamări) (înv.) vb., ind prez. 3 sg. făléște, imperf. 3 sg. făleá; conj. prez. 3 să făleáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită fălì v. 1. (în sens bun), a se lăuda; 2. (în sens peiorativ), a face paradă cu. [V. fală].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)