falt, fálturi, s.n. (reg.; la rochii) cută, încrețitură.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
falt n. cută ori încrețitură (la rochi, haine). [Nemț. FALTE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FALȚ, falțuri, s. n. 1. Clește de formă specială, folosit la tragerea pe calapod a fețelor încălțămintei. 2. Fiecare dintre bucățile mici de piele care cad în urma prelucrării pieilor la mașina de fălțuit. 3. Tăietură, scobitură făcută pe marginea unei scânduri, a unei țigle etc., pentru a permite îmbinarea cu altă scândură, țiglă etc. cu o tăietură corespunzătoare. ♦ Îndoitură făcută de-a lungul marginii unei foi de tablă subțire, pentru a permite îmbinarea cu altă foaie; p. ext. îmbinare astfel realizată. 4. (Poligr.) Bentiță de pânză sau de hârtie rezistentă de care se lipesc planșele intercalate într-un volum. – Din germ. Falz[eisen].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a FALȚ s. n. 1. tăietură în lungul marginii unei piese care se îmbină cu o altă piesă. 2. clește special pentru tragerea pe calapod a fețelor încălțămintei. 3. bentiță pe care se lipesc planșele într-un volum, hărțile într-un atlas etc. (< germ. Falz/eisen/)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
falț (fálțuri), s. n. – 1. Ștraif de legătorie. – 2. Scobitură, șanț la cotorul cărții legate. – 3. Canelură, șanț la cotorul cărții legate. – 4. Lamă pentru desprins carnea de pe piei. – Var. felț, s. n. (ștraif). Germ. Falz (DAR), la sensul 4 cu cel al germ. Falzeisen. – Der. fălțui, vb. (a îndoi colile care alcătuiesc o carte), din germ. falzen (Borcea 186); fălțuială, s. f. (îndoire); fălțuitor, s. m. (persoană care execută operația de a fălțui); fălțuitoare, s. f. (unealtă cu care se fălțuiește; rindea). Cf. ngr. φαλτσέττα „cuțit de cizmar”.Sursa: Dicționarul etimologic român fálț s.n. 1 Tăietură făcută în lungul marginii unei piese, unei scânduri, unei țigle etc. pentru a permite îmbinarea cu o altă piesă, cu o altă scândură, cu o altă țiglă etc. care are o tăietură corespunzătoare. 2 Îndoitură făcută de-a lungul marginii unei foi subțiri de tablă pentru a permite îmbinarea cu o altă foaie de tablă. ♦ Ext. Îmbinarea astfel realizată. ♦ Mașină pentru strâns muchia fălțuită la burlanele de tablă. 3 Îndoitură a unei coli de hârtie. 4 (tipogr.) Bentiță de pânză sau de hârtie rezistentă, de care se lipesc planșele intercalate într-un volum. 5 Clește de formă specială, folosit la tragerea pe calapod a fețelor încălțămintei. 6 (ind. piel.) Fiecare dintre bucățile mici de piele care cad în urma prelucrării pieilor la mașina de fălțuit. 7 (tăb.) Cuțit cu care tăbăcarii curăță pielea de carne. • pl. -uri. / <germ. Falz[eisen].
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
falț s. n., pl. fálțuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
FALȚ, falțuri, s. n. 1. Clește de formă specială, folosit la tragerea pe calapod a fețelor încălțămintei. 2. Fiecare dintre bucățile mici de piele care cad în urma prelucrării pieilor la mașina de fălțuit. 3. Tăietură, scobitură făcută pe marginea unei scânduri, a unei țigle etc., pentru a permite îmbinarea cu altă scândură, țiglă etc. cu o tăietură corespunzătoare. ♦ Îndoitură făcută de-a lungul marginii unei foi de tablă subțire, pentru a permite îmbinarea cu altă foaie; p. ext. îmbinare astfel realizată. 4. (Poligr.) Bentiță de pânză sau de hârtie rezistentă de care se lipesc planșele intercalate într-un volum. – Din germ. Falz[eisen].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)