disidéntă s. f., g.-d. art. disidéntei; pl. disidénteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DISIDÉNȚĂ, disidențe, s. f. Atitudine, manifestare de disident. ♦ (Concr.) Grup de persoane cu opinii diferite de acelea ale majorității; sciziune formată prin acțiunea unui astfel de grup. [Var.: dizidénță s. f.] – Din fr. dissidence, lat. dissidentia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
DISIDÉNȚĂ s. f. deosebire de opinii (față de o majoritate); dezacord. ◊ grup de persoane care susțin o parte diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. (< fr. dissidence, lat. dissidentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DISIDÉNȚĂ s.f. Deosebire de opinii (față de o majoritate); sciziune, schismă; dezacord. ♦ Grup de persoane care susțin o părere diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. [Var. dizidență s.f. / cf. fr. dissidence, lat. dissidentia].
Sursa: Dicționar de neologisme
* disidénță f., pl. e (lat. dis-sidentia. V. ședință). Scisiune, diferență în opiniunĭ. Fracțiune disidentă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
disidénță s. f., g.-d. art. disidénței; pl. disidénțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită disidență f. diferență profundă de opiniuni sau de sentimente.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DISIDÉNȚĂ, disidențe, s. f. Atitudine, manifestare de disident. ♦ (Concr.) Grup de persoane cu opinii diferite de acelea ale majorității; sciziune formată prin acțiunea unui astfel de grup. [Var.: dizidénță s. f.] – Din fr. dissidence, lat. dissidentia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
disidenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul disident
disidentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul disident