DEMARCÁȚIE, demarcații, s. f. Delimitare, despărțire, separare. ♦ Operație prin care se stabilește frontiera dintre două state sau linia despărțitoare dintre două suprafețe de teren. ◊ Linie de demarcație = linie care desparte două țări sau două suprafețe de teren. [Var.: demarcațiúne s. f.] – Din fr. démarcation.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DEMARCÁȚIE s. f. delimitare, despărțire, separare. ◊ operație prin care se stabilește frontiera dintre două state sau linia despărțitoare dintre două suprafețe de teren. ♦ linie de ~ = linie care desparte două teritorii sau (fig.) două noțiuni. (< fr. démarcation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DEMARCÁȚIE s.f. Despărțire, separare, delimitare; demarcare. ◊ Linie de demarcație = linie care desparte două teritorii sau (fig.) două noțiuni. [Gen. -iei, var. demarcațiune s.f. / cf. fr. démarcation, it. demarcazione].
Sursa: Dicționar de neologisme
demarcáție (-ți-e) s. f., art. demarcáția (-ți-a), g.-d. art. demarcáției; pl. demarcáții, art. demarcáțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DEMARCÁȚIE, demarcații, s. f. Delimitare, despărțire, separare. ♦ Operație prin care se stabilește frontiera dintre două state sau linia despărțitoare dintre două suprafețe de teren. ◊ Linie de demarcație = linie care desparte două țări sau două suprafețe de teren. [Var.: demarcațiúne s. f.] – Din fr. démarcation.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)