DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Osândit la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – Din fr. damné, lat. damnatus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DAMNÁT, -Ă adj. 1. condamnat la chinurile infernului. 2. blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul public. (< fr. damné, lat. damnatus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DAMNÁT, -Ă adj. (Liv.) Condamnat la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. [Cf. lat. damnatus].
Sursa: Dicționar de neologisme
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.) Condamnat la chinurile iadului (termen folosit mai ales în literatura romantică). ♦ Care și-a atras disprețul societății prin fapte nedemne; blestemat, reprobat. – Din fr. damné, lat. damnatus.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
*damnát, -ă adj. și s. Condamnat la muncile iaduluĭ. Carte damnată, a căreĭ citite e oprită.
Sursa: Dicționaru limbii românești
*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită damnat a. care suferă muncile eterne ale iadului: suflet damnat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
damnat - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul damna