CIURÁR, ciurari, s. m. Persoană care face sau vinde ciururi (1). – Ciur + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cĭurár m. (d. cĭur). Făcător saŭ vînzător de cĭururĭ (de ordinar Țigan). Acela care cerne grînele ca să le separe de gunoaĭe (pleavă, mălură ș. a.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
ciurár s. m., pl. ciuráriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ciurar m. cel ce face sau vinde ciururi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CIURÁR, ciurari, s. m. Persoană care face sau vinde ciururi (1). – Ciur + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)