CHIBZUIÁLĂ, chibzuieli, s. f. Faptul de a (se) chibzui. ◊ Loc. adv. și adj. Cu chibzuială = (în mod) chibzuit, bine gândit. Fără chibzuială = (în mod) necugetat. ◊ Loc. vb. A sta la chibzuială = a chibzui. [Pr.: -zu-ia-] – Chibzui + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CHIBZUIÁLĂ, chibzuieli, s. f. Faptul de a (se) chibzui. ◊ Expr. A sta la chibzuială = a sta pe gânduri, a șovăi. A fi de bună chibzuială = a fi cumpănit, chibzuit.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
chibzuĭálă f., pl. ĭélĭ. Acțiunea de a chibzui, socoteală, calcul, reflexiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești
chibzuiálă s. f., g.-d. art. chibzuiélii; pl. chibzuiéliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită CHIBZUIÁLĂ, chibzuieli, s. f. Faptul de a (se) chibzui. ◊ Loc. adv. și adj. Cu chibzuială = (în mod) chibzuit, bine gândit. Fără chibzuială = (în mod) necugetat. ◊ Loc. vb. A sta la chibzuială = a chibzui. [Pr.: -zu-ia-] – Chibzui + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)