AVENTURIÉR, -Ă, aventurieri, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi plac aventurile. [Pr.: -ri-er] – Din fr. aventurier.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AVENTURIÉR, -Ă s.m. și f. Om care caută aventuri : (depr.) om fără căpătâi, vagabond, derbedeu. [Pron. -ri-er. / < fr. aventurier, it. avventuriero].
Sursa: Dicționar de neologisme
AVENTURIÉR, -Ă s. m. f. om care caută aventuri om fără căpătâi, vagabond. (< fr. aventurier, it. avventuriere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
AVENTURIÉR, -Ă, aventurieri, -e, s. m. și f. Persoană care umblă după aventuri. [Pr.: -ri-er] – După fr. aventurier.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *aventuriér, -ă s. (fr. aventurier, -ière). Care caută aventurĭ, vîntură-țară, vagabond.
Sursa: Dicționaru limbii românești
aventuriér (-ri-er) s. m., pl. aventuriériSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită aventurier m. 1. cel ce caută aventuri: vântură-țară; 2. cel ce trăește din intrigi, om fără căpătâiu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AVENTURIÉR, -Ă, aventurieri, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi plac aventurile. [Pr.: -ri-er] – Din fr. aventurier.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)