ARÁT1 s. n. Acțiunea de a ara; arătură. – V. ara.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
arát (aráte), s. n. – Plug. Mr. aratru. Lat. ărātrum (Pușcariu, Dacor., VIII, 324; Lacea, Dacor., VI, 339). Cuvîntul este foarte rar, are circulație mică în regiunea Muscel. A fost înlocuit de plug, poate datorită confuziei cu part. de la a ara; este posibil să se păstreze, confundat cu totul cu acesta, în expresii ca a ieși la arat. Cf. ara.Sursa: Dicționarul etimologic român arat, -ă, arați, -te, adj. (intl.) 1. spintecat. 2. tatonat, sondat în vederea unui furt.Sursa: Dicționar de argou al limbii române ARÁT1 s. n. Acțiunea de a ara.Sursa: Dicționarul limbii române moderne ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Lucrat, pregătit pentru cultivare. – V. ara.Sursa: Dicționarul limbii române moderne arát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ara.
Sursa: Dicționaru limbii românești
arát s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită arat a. brăzdat cu plugul. ║ n. lucrarea de a ara câmpul: plugarul cu hărnicie s’apucase de arat NEGR.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ARÁT1 s. n. Acțiunea de a ara; arătură (1). – V. ara.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
arat - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul ara
arăt - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul arăta
arăt - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul arăta