ALICÍ, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a alicí (-césc, -ít), vb. – A se zări, a se desluși. Sl. ličiti „a se contura, a se arăta” (Capidan, Dacor., III, 753). A- s-ar putea explica în mai multe feluri, fie prin contaminarea cu lat. allūcēre (REW 370; DAR; Candrea), cf. napol. llocire, sard. allúgere „a lumina”; sau prin analogie cu alic; sau cu a- protetic, frecvent în mai multe der. verbale.Sursa: Dicționarul etimologic român
ALICÍ1, alicesc, vb. IV. Tranz. A răni cu alice. – Din alică.Sursa: Dicționarul limbii române moderne ALICÍ2, pers. 3 alicește, vb. IV. Refl. (Rar) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri.Sursa: Dicționarul limbii române moderne 1) alícĭ, V. alic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) alícĭ (Meh.), interj. de alungat vițelu cînd mulgĭ vaca. V. ceas 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
alicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alicéște, imperf. 3 sg. aliceá; conj. prez. 3 să aliceáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
alicì v. a zări abia: mi se alicește albind ceva ISP. [Cf. licări].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ALICÍ, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. (Rar) A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)