RESPÍNGE, resping, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. 4. Fig. A înăbuși un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a RESPÍNGE vb. III. tr. 1. A împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ♦ A refuza. 2. A rezista unui atac; a sili pe dușman să se retragă. [P.i. respíng. / < it. respingere].
Sursa: Dicționar de neologisme
RESPÍNGE vb. tr. 1. a împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ◊ a refuza. 2. a rezista unui atac; a sili pe dușman să se retragă. (< it. respingere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
respínge (respíng, respíns), vb. – A refuza, a îndepărta, a refula. It. respingere (Tiktin; Candrea) sau mai probabil de la (îm)pinge, cu pref. răs-. Sec. XVIII. – Der. respingător, adj. (dezgustător).Sursa: Dicționarul etimologic român respínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. respíng, 1 pl. respíngem, perf. s. 1 sg. respinséi, 1 pl. respínserăm; part. respínsSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită respinge v. 1. a împinge înapoi; 2. a depărta fugărind: a respinge pe dușmani; 3. a combate cu putere: a respinge o calomnie; 4. a nu voi să primească: a respinge o cerere; 5. fig. a insufla desgust: figura sa te respinge.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RESPÍNGE, respíng, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. 4. Fig. A înăbuși un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)